4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024

Mână criminală

Pompierii din Drobeta Turnu Severin au reuşit să stingă un incendiu izbucnit la un depozit furajer şi să salveze casa unei familii din localitatea Brezniţa din Mehedinţi. Proprietarii cred că o mână criminală a pus foc la depozit şi că răuvoitorul a vrut să le incendieze şi casa. Păgubitul doar ce îşi terminase de construit locuinţa. „Eu am luat bani împrumut din bancă, la care plătesc şi acum rate. Toată munca mea era să se ducă pe apa sâmbetei. Ce-or avea cu mine, că nu am făcut rău nimănui?“, a declarat Gheorghe Dumitru.
Pompierii s-au luptat aproape o oră cu focul. Poliţia a deschis o anchetă, pentru a afla cum s-a aprins depozitul de furaje şi cine este responsabil de pagubele provocate. Oamenii legii se confruntă cu al doilea incendiu provocat. Tot în Brezniţa, în urmă cu patru zile, şi casa, şi grajdul preotului au ars tot în condiţii misterioase.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU